În urmă cu aproape douăzeci şi unu de ani, după marea hărmălaie din decembrie, priveam cum creşte şi se coace grâul semănat în acea toamnă de pomină când Europa o lua razna şi spunea “ajunge”comunismului! La umbra lozincilor anticomuniste, strigate de înşişi comuniştii de ieri, de azi şi de mâine, amintind că totdeauna hoţul strigă hoţul, s-a dat iama în fostele Cap-uri, Ias-uri, furând tot ce se putea. Pământul l-au fărâmiţat, l-au lăsat baltă, l-au înregistrat în asociaţii ca apoi sa-l lase pradă bălăriilor, făcându-ne să regretăm parcă vizitele de lucru prin lanurile de porumb din Scorniceşti. Nu sunt un nostalgic, aşa cum nu am fost nici membru de partid, însă ştiu de la mama că pământul rabdă ce rabdă, apoi se răzbună.

Cum pământul nostru are ceva sfânt, nu a suferit să ne vadă ajunşi lasapă de lemn, aşa cum au ajuns grecii, deşii capetele tari de la cârma ţării au devenit pătrate rău de tot, aşa că a scos la iveală…cartoful. Cunoaşteţi, acea legumă care stă toată viaţa în pământ, apoi când iese, sare direct în oală. Chiar Mugur Isărescu se miră şi se bucură că preţul cartofului, mai degrabă producţia lui, făcut să crească PIB-ul şi a revigorat economia românească. Eu aş fi de părere, de ce să nu-l punem pe o monedă, să se “bucure” şi el de aleasă preţuire. Ce, gâştele care au salvat Capitoliul un se bucură de mare recunoştiinţă? Şi cum de la cartof, la godacul cu coada sfredel nu este decât un lat de troc, ei bine, uite că la binele României işi aduce contrinuţia, era sa zic “aportul” cum prea bine se vorbeşte pe la televiziunile noastre, şi Ghiţă. Intreprinzătorii adevăraţi, care ştiu cum să facă bani, au ghucit momentul şi au dezvoltat afacerea care s-a dovedit a fi “găina cu ouăle de aur” a economiei româneşti. Asta ca să nu mai plângem după Nokia, deoarece ne-am făcut un obicei al dracului de prost în a socoti banii altora, nu ceea ce ar trebui sa facem noi, recte guvernul! Oricum, şi în Spania cartofii sunt ieftini, la fel ca şi carnea de porc, diferenţa este că aici mai ai şi cu ce-i cumpăra, faţă de acasă, când a ajuns deja soarele în dreptul burţii şi încălzeşte mămăliga. Doamne feri să nu explodeze, sau… Doamne dă!

Marin Traşcă