Cu câteva zile în urmă, mai exact în data de 3 decembrie a avut loc la Madrid, în Salonul de Festivităţi al Facultăţii de Jurnalism, Gala celebrităţilor româno-spaniole pe anul 2010, un fel de bâlci românesc exportat de către guvernul României.

Începând cu o sală pe jumătate goală, sau pe jumătate plină dacă vreţi, după începerea galei venind unii şi plecând mulţi, gala care a excelat prin improvizaţie nu a reusit să facă altceva decât să creeze un sentiment de dezamăgire, de ruşine în a spune că eşti român.

Guvernul României, dacă tot a exportat acest bâlci românesc la Madrid, şi-a atribuit patru premii printre ei figurând primul-ministru Emil Boc şi deputatul William Brânză după frumosa zicală populară, noi centrăm noi dăm cu capul.

De la această gală au lipsit chiar capetele de afiş, din motive doar de ei cunoscute, şi aş enumera doar câţiva: Fernando Savater, Iker Casillas, Gică Hagi, Nicu Covaci, Mirco Maschio şi desigur chiar preşedintele juriului Octavian Bellu şi vicepreşedintele Cristian Ţopescu, care au făcut alegerea persoanelor premiate dintr-o listă care nu ştim de unde a venit şi cine a făcut propunerile, deşi văzând cine au fost premiaţi, cine au fost prezenţi nu-i greu de ghicit. Urmârind desfăşurarea galei nu m-am mirat de absenţa acestor persoane fiindcă nu toată lumea este lipsită de cel mai elementar bun-simţ.

Printre premiaţii din această primă gală a ruşinii româneşti în Spania au facut parte cărăuşii de pachete, făcători de sarmale, promotori culturali care nu se promovează nici pe ei înşişi, artişti fără operă, plagiatori, iluştri anonimi. Este surprinzător să vezi cum este premiat grupul celor care de ziua lui Eminescu în acest an şi-au bătut joc de cultura română organizând un fals omagiu lui Eminescu, deşi nu înţeleg de ce nu a fost premiat şi japonezul manipulat, în frunte cu directorul de atunci al ICR care a compromis chiar această instituţie de cultură, lucru despre care am scris la timpul potrivit, este surpinzător să vezi cum în jurnalism se premiază plagiatul. Dar cum în România sunt vedete naţionale cei care fură cum nu ar putea fi celebri şi cei care fură cu mânuşi albe în Spania, adică furt intelectual.

Spre sfărşitul galei, în grabă, au fost acordate două premii pentru diplomaţie Excelenţei –Sale ambasadoarea Maria Ligor şi consulului României la Madrid, Petre Constantin care, din diplomaţie sau poate din bun simţ, nu s-au prezentat să şi-l ea, cum nu s-au prezentat niciunul dintre persoanele importante care trebuiau ca prin prezenţa lor să eclipseze mediocritatea premiată astfel ca cei prezenţi să nu sesizeze falsitatea şi minciuna acestor premii.

Totuşi piesa de rezistenţă a acestei gale s-a vrut a fi in viziunea organizatorilor, Leandro Alfonso de Borbon Ruiz, care nu şi-a prea dat seama pentru ce este prezent, nici de ce este celebritate, însă a cărui prezenţă nu a făcut decât să confirme motto-ul acestui articol.

Dacă aceasta este mândra fală a României, alături desigur de celebri ţigani români care au ajutat mult la „buna” imagine a ţării nostre peste hotare nu mă mai miră faptul că românii sunt văzuţi ca ultimii imigranţi din Spania, iar România are imaginea pe care o are în străinătate, o copie fidelă de altfel a ceea ce se întămplă acasă.