Nu pot să afirm că de când suntem, ca naţie, ne dăm cu stângul în dreptul, că am fost numai stângaci în deciziile luate la ceas de seară şi de taină de către oamenii momentului, însă ceea ce ne este dat să trăim acum, chiar că sare cu mult ştacheta credibilului.

Cu greu mă abţin să nu erup într-o limbariţă colorată, aşa cum este de albastră situaţia noastră, dar stimabilul cititor, care aşi rupe din timpul său liber pentru a trece peste aceste rânduri, nu are nicio vină şi trăieşte şi el aceleaşi stări ca ale mele, mâ limtez a strânge din dinţi, şi tot prin dinţi să trag o înjurătură să se audă până sus de tot, la moţul căciulii, lui vlădică, să-şi aplece urechea şi la opincă, de unde vine votul şi păpica.

Păi cum focului să nu pun durere în plaivaz, atâta vreme cât spitalele noastre au devenit abatoare de oameni, intră pe o uşă un om bolnav iar pe cealaltă iese un cadavru. Şi dacă acest lucru ar fi doar în judeţul Olt, la Slatina, nu ar fi prea grav, dar este un „sport” naţional, Şi dacă tot aminti de Olt, ei sunt mai cu moţ şi mai hoţi decât toţi, nu pot să nu amintesc birocraţia, dar cred că mai bine i-aş zice hoţia celor de la Electrica, sau cum s-o mai fi numind acum Renelul, după ce-l cumparară grecii, de a fura pur şi simplu contoarele de pe scară pentru a fi plătită rebranşarea, aşa s-a ajuns că pentru o factura întârziată de de nici 10 bani, a terbuir să plătesc aproape...300 de euro, specialiştii venind să monteze aparatul furat de ei, după două săptămâni.

Probabil se aştepta să scoată capul „Afacerea Hidro-Electrica”, sau să se strângă bani pentru cauţiunea capeteleor acuzate. Este doar o glumă, însă nu şi ceea ce v-am spus mai înainte, glumă de la care şi acum mă ustură buzunarul. Vorbeam mai înainte despre priceputul nostru sistem sanitar care te pune să-i cumperi feşe şi seringi, asiprine şi algocalmine, apoi să te internezi în spital, altfel... o păţeşti, seara bine simţit, dimineaţa mort găsit.

Şi că să ne ridicăm cu mult deasupra genunchiului broaştei, în ceea ce priveşte deşteptăciunea noastră, cădem într-o rână a gândire profundă şi glăsuim lege: să intre la facultate şi cei care nu au luat Bac-ul, asta din prea multă milă faţă de facultăţile particulare cărora le-a rămas caseria goală puşcă, din lipsă de plătitori de taxe. Deci, la asta se reduce importanţa învăţământului în România, , la grija pentru facultăţile din garsoniere, dar ai căror „rectori” sunt oameni unşi cu alifia politică a momentului. Mai nou, în ultimele zile, plâng ecranele televiziunilor româneşti ăn urma plecării celor de la Nokia, ecrane care ne arâtau pe cei din fruntea bucatelor că venirea acestui concern îneamnă izbăvirea României de criză,l su cel puţin pentru aproape două mii cionci sunte de oameni. Dar se uită prea uşor că un investitor nu este decât un invedtitor, el stă undeva atâta timp cât interesele sale sunt apărate, iar atunci când vede că prin buzunare începe să fluiere vâţntul, se repliază în altă parte. Nu trebuie să ne jelim, asta doar că nu ne-am pus tota speranţa în ei, şi nu am încercat să facem o strategie proprie, pe care s-o putem controla singuri.

Dar cum pentru asta ne trebuie o altfel de tărtăcuţă, nu doar loc de dat cu oul, dar când... nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava, nu ne rămâne decât să mai închiţim în sec, să mai facem cruci pe la colţuri, să mai înjurăm în drum cu răbdare şi tutun, răbdarea-i gratis, tutunul pe bani.

Marin Traşcă