Că am fost, că n-am fost, să te întrebi acum mai are rost? Că ai fost, că n-ai fost, să mă întreb acum mai are rost?Amândoi am uitat să ne mai întrebăm, am lăsat doar timpul să îmbrace hainele croite de noi. Viaţa este singura „haină” pe care trebuie să ne-o croim  şi să ne-o concepem singuri, folosindu-ne în loc de foarfeca-dragostea cu care să tăiem toate opreliştile, pârleazurile, chingile ce ne încorsetează, în loc de aţă, continuitatea sentimentelor, în loc de nasturi, dacă este nevoie, momente în care să fim în stare a ne dărui viaţa din iubire, nu din milă, pentru celălalt.

În urmă cu 35 de ani m-am uitat în portofel... era gol; m-am uitat în casă... era goală; abia când m-am uitat în suflet, după ce te văzusem,... se umpluse cu tine. Timid, dar ferm, mi-am luat inima-n dinţi, era făcută ferfeniţă, şi ţi-am aşezat-o în poală. Minune, palma a înverzit şi a făcut să înflorească doi muguri, unul suav şi mlădios ca floarea soarelui în adierea lui iunie, altul când dulce ca un somn de dimineaţă, când aspru ca apa Oltului, Olteţului, şi a atâtor ape peste care am trecut împreună. Eu cred că dragostea, ca şi lumina ochilor, trebuie împrospătată în fiecare zi! Aşa cum te speli pe ochi, în fiecare dimineaţă tot aşa să dai câte un”refreş” la viaţă.