Constantin Marafet este un poet, şi nu numai (editor, ziarist), care scrie o poezie manifest, din care nu irump din fiecare cuvânt şiruri de metarore, însă irumpe viaţa - aşa cum este ea, nu cum am vrea să fie. Pentru acest lucru iţi trebuie un curaj enorm, nu din frica opreliştilor, ci de a nu cădea în desuet, ori Constantin Marafet, poetul, editorul şi ziaristul râmnicean este pe departe un glas ce strabate ca un fior lehamitea noatră de a mai protesta, fie şi în scris. Mi-am permis să grupez cele câteva poezii într-un ciclu care, cine ştie, vor constitui punctul de inspiraţie pentru un nou volum cu acest titlu generic (Marin Traşcă).

Cânticele de drum lung

Eu, nu mai sunt demult aici,

Din groapă  umbra să-mi ridici,

Şi-n zâmbra apei de atunci

Dorinţa vieţii s-o arunci.

Norodul nu mai vrea să asculte

I-ai pus pe cap biruri prea multe

Şi din poporul meu de ieri

Acum trăiesc pe nicăieri

Şi nu uita, trecutul meu

O să te blasteme mereu

Şi-o s-o luăm de la început

Aşa cum am mai făcut

…………

Azi, avem la masă doar cucută,

Îmi urmez turma, dar turma-i mută

Suntem pribegi, fără simbrie,

Cântăm ca Botezătorul în pustie

E  beznă-n ţară, cine ce vrea să facă,

Ei sunt bogaţi  şi ţara-i mai săracă.

Noi ardem şi ne stingem

Ca să renaştem iară

Murim ca lumânarea

Când se răceşte marea

întreaga viaţă e ca o  poveste,

cu vechi ocale eu o tot măsor,

îs muritor, ce-mi foloseşte?

De vând sau cumpăr, tot îs dator!