Într-o lume în care scara valorilor s-a răsturnat, albul se vede negru iar negrul se vede alb, într-o vreme în care nimicul se crede măreţ iar măreţia n-are preţ, într-un spaţiu în care strada te strânge ca un autobuz, vederea nu are ochi iar urechea nu are auz, uite că vine cineva şi ne colorează zilele, povestind câte şi mai câte despre o lume pe care a luat-o in picioare la vârsta când alţi băieţi încercau să ţină în mână livretul de bărbat. 

Artistul plastic Constantin (Cătălin) Popa a cunoscut de timpuriu cum este să guşti laptele dulce –amar al străinătăţii, fără a uita menirea sa de artist, freamătul culorii din zori amestecat cu sudoarea frunţii de la amiază şi domesticirea oboselii după o zi de lucru. Dan Caragea spunea: "Privesc de vreo ora tablourile dvs. si am neta senzatie ca aveti un univers interior rascolitor, pe care transpunerile plastice il exprima cu suficienta forta. Violenţa, manipularea, devorarea sunt teme "grele" care ne angoaseaza pana la psihoza... Linia neo-expresionista pe care ati ales-o pare sa vi se potriveasca in aceasta faza. Rămân ceva mai reţinut cât priveşte cromatica (nu am cum sa o vad la valoarea reala), dar un mai lung şi mai "elaborat" exercitiu pe culoare v-ar avantaja mult in viitor."

Eu aş adăuga că lucrările sale nu irump în culori, nu ne umplu ochii de lumină, soare şi alte verdeţuri care cad bine la un tablou, ci IDEEA, pentru că el pictează idei, în loc să le scrie, el le pictează. Poate de aceea ,  la prima vedere, stai un pic descumpănit, la primul tablou, asta până îi găseşti „cifrul”, după aceea , la celelalte, este mai uşor, dar nu în sensul de a le trece doar în revistă, cape câteva lucruri cunoscute deja, ci pentru a descoperi un alt Cătălin Popa.

Când spuneam la început că artistul plastic pictează idei, ca şi când le-ar scrie pe hărtie, nu eram departe de realitate, nu era doar o metaforă, deoarece fiecare lucrare din noul ciclu”Naşterea artistului”, care cuprinde 8 piese,este însoţită de o descriere a ceea ce a vrut srtistul să ne transmită, o descriere filosofică, ceea ce-l face pe Cătălin Popa să ne descopere o altă faţetă a sa.

In „argumentul” său, artistul afirmă că "nașterea artistului este o serie de picturi autobiografice, tratând despre necesitatea nașterii ideii de artă, despre dificultatea integrării imigrantului si nevoia de utilizare a artei ca unica modalitate de exprimare."

Poate de  aceea descrierile deespre care făceam vorbire sunt atât de directe, atât de triste şi, din păcate, atât de reale.

1. Sărăcia cauzată de politica defectuoasă a tranziției duce la cautarea de solutii pentru o viața mai buna. Emigrarea se arata ca și o soluție. Critică adusa politicii care urmăreste interesele puterii sau ale corporațiilor, in detrimentul individului.

2. Aspirațiile inabușite de noua realitate inșelătoare. Diferențele culturale, inadaptabilitatea datorita altei limbi, imposibilitatea accederii la piața muncii datorată lipsei actelor de legalitate, si deci, acceptarea exploatării, ostilitatea celor din țara de primire, in mare parte datorată unei imagini defavorabile, de delicvență, cauzează dificultațile integrarii.

3. Singurătatea provocata de ruperea de familie, lipsa unui cadru de susținere si ințelegere, teama continuă de expulzare, frica interdicției in cazul intoarcerii ilegale, reprezintă cele mai directe consecințe ale emigrarii

4. Lupta pentru supraviețuire. Exploatarea, atât din partea celor din țara de primire, cât si din partea conaționalilor, sau chiar a  familiei, in anumite cazuri. Locuirea “la grămada”, in spațiu insuficient. Satisfacerea doar a nevoilor de bază. Presiunea de a arăta celor dragi, din țara, o altă realitate.

5. Lipsa justiției. Dependența de actul de legalitate (rezidentă). Inexistenta ca persoană.  Posibilitățile de progres personal reduse la minim. Nerecunoașterea studiilor. Victimă a exploatarii.

6. Drumul integrării. Inversarea și pierderea valorilor. Pierderea inocenței. Pierderea identitații.

7. Nașterea artistului. Arta ca singura modalitate de exprimare.

8. Frica