Ofera un cadou celor dragi din Romania

George Toparceanu - Rapsodii de primavara

Vineri, 05 Martie 2010 02:58 Poezie
Imprimare PDF

 

Rapsodii de primavara Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

 

Stol bălai

 

De îngeraşi

 

Cu alai

 

De toporaşi.

 

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?

 

Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid

Să intre-n casă soarele şi vântul.

 

De prin balcoane

 

Şi coridoare

 

Albe tulpane

 

Fâlfâie-n soare.

 

Ies gospodinele

 

Iuţi ca albinele,

 

Părul le flutură,

 

Toate dau zor.

 

Unele mătură,

 

Altele scutură

 

Colbul din pătură

 

Şi din covor.

 

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.

 

Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe — şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

 

 

 

Un nor sihastru

 

Şi-adună-n poală

 

Argintul tot.

 

Cerul e-albastru

 

Ca o petală

 

De miozot.

Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici...

 

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

 

 

Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini...

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii...

 

Primăvară,unde eşti?

 

Comments (0)


Colaborează cu noi! Include acest articol în blogul tau pentru ca toţi românii să fie informaţi. E gratis!
Ultima actualizare în Joi, 26 August 2010 08:35

Ultima actualizare: Vineri, 10 Septembrie 2010 - 09:14 GMT+01

Vizitatori online:

Avem 13 vizitatori online

Ultimele informatii

Articole asemanatoare:

trafic ranking

Statistici web