A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Au fost odata un imparat si o imparateasa. Erau amandoi tineri si frumosi, dar nu aveau copii. Au umblat pe la vraci si filosofi, ca sa caute in stele si sa le ghiceasca daca vor avea copii dar in zadar. Auzind ei ca intr-un sat din apropiere traieste un unchias dibaci, au luat cativa boieri, ostasi si slujitori si s-au dus la unchias acasa. Unchiasul le-a iesit in intimpinare si le-a zis:
- Imparate, stiu ce te aduce la mine. Dorinta ce o ai o sa-ti aduca mare intristare.
- Eu nu am venit sa te intreb asta, zise imparatul. Vreau sa-mi dai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii.
- Am astfel de leacuri, raspunse unchiasul. Dar numai un copil o sa aveti. El o sa fie Fat-frumos si dragastos, dar dar nu o sa aveti parte de el.
Au luat imparatul si imparateasa leacurile si peste cateva zile imparateasa s-a simtit insarcinata. Toata imparatia, toata curtea si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intimplare.
Dupa timpul sorocit, copilul trebuia sa vina pe lume. Dar inainte de a veni ceasul nasterii, copilul a inceput sa planga si nici un vraci nu a putut sa-l impace. Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa nu a fost cu putinta sa-l faca sa se opreasca din plans.
- Taci dragul tatei, zicea imparatul, ca-ti voi da imparatia cutare sau cutare. Taci, fiule ca-ti voi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat si multe altele. In sfarsit daca a vazut ca nu inceteaza din plans i-a zis: taci, fatul meu, ca-ti voi da Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Atunci copilul a tacut si s-a nascut. Slujitorii au anuntat cu surle si trambite evenimentul si in toata imparatia a fost veselie mare o saptamana intreaga. Copilul crestea intr-un an cat altii in zece. Din zi in zi se facea mai istet si mai indraznet. L-au dat la scoli si la filosofi si toate lucrurile pe care alti copii le invatau intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incat imparatul murea si invia de bucurie.Toata imparatia se falea ca o sa aiba un imparat intelept ca Solomon.
De la o vreme insa, printul a devenit tot mai gales, mai trist si dus pe ganduri. In ziua in care implinea cincisprezece ani si imparatul se afla la masa cu boierii si slujbasii imparatiei, s-a sculat Fat- Frumos si a zis:
- Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere.
Auzind acestea, imparatul s-a intristat:
- Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un astefel de lucru nemaiauzit ? Daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.
- Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, sunt nevoit sa cutreier toata lumea, pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut.
Atunci, toti boierii si imparatul l-au rugat sa nu paraseasca imparatia, fiindca, ziceau boierii:
- Tatal tau este de acum batran si o sa te ridicam pe tine imparat si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie.
Dar n-a fost cu putinta sa-l intoarca din hotararea sa. Daca vazu si vazu ca nu-l poate opri, imparatul i-a dat voie sa plece. Fat-Frumos s-a dus in grajdurile imparatesti, unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia, sa-si aleaga un cal, dar, cum punea mana si apuca pe cate unul de coada, il trantea si astfel toti caii cazura. Tocmai cand era sa plece, a zarit intr-un colt un cal rapciugos, bubos si slab. Cand a pus mana pe el, calul si-a intors capul si a vorbit :
- Ce poruncesti, stapane ?
Atunci Fat-Frumos i-a spus ce avea de gand sa faca si calul i-a zis:
- Ca sa ajungi acolo unde doresti, trebuie sa ceri de la tatal tau, palosul, sulita, arcul, tolba cu sageti si hainele pe care le purta cand era el flacau, iar pe mine sa ma ingrijesti cu mana ta sase saptamani si orzul sa mi-l dai fiert in lapte.
Tanarul print a facut asa cum l-a povatuit calul. Dupa ce a rascolit trei zile si trei nopti, a gasit in fundul unei lazi vechi, armele si hainele de cand era tatal sau flacau, dar armele erau foarte ruginite. L-a curatat de rugina si, dupa sase saptamani, luceau ca oglinda. Totodata a ingrijit si de cal. A muncit din greu, dar a izbutit.
Cand totul a fost gata, calul rapciugos si bubos s-a scuturat si pe data s-a prefacut intr-un cal frumos, cu patru aripi.
A treia zi de dimineata, toata curtea si toata imparatia erau pline de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz, cu palosul in mana, calare pe calul ce-si alesese, isi lua ziua buna de la imparat, de la imparateasa, de la toti boierii mari si mici, de la ostasi si de la slujitorii curtii, care, cu lacrimi in ochi, il rugau sa nu plece la drumul acela, caci va putea pieri. Dar el dand pinteni calului, iesi pe poarta ca vantul si dupa dansul carele cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, carora le poruncise imparatul sa-l insoteasca.
Dupa ce atrecut granitele imparatiei tatalui sau, Fat-Frumos a impartit toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, i-a trimis inapoi. Apoi apucand calea spre rasarit, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pana ce a ajuns pe o campie intinsa, unde era o multime de oase de oameni.
Calul i-a zis:
- Sa stii, stapane ca suntem in tinutul unei Gheonoaie, care e atat de rea, incat toti cei ce calca pe mosia ei sunt omorati. Odata a fost si ea femeie, dar blestemul parintilor pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea, a prefacut-o in Gheonoaie, in clipa aceasta este cu copiii ei, dar maiine va veni sa te prapadeasca, dar sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul sa o sagetezi, iar palosul si sulita sa le tii la indemana.
S-au asezat sa se odihneasca, dar stateau la panda cand unul cand altul.
A doua zi, in revarsat de zori, s-au pregatit sa treaca prin tinutul Gheonoaiei, cand, au auzit o ciocanitura groaznica. Calul a strigat:
- Tine-te, stapane, ca iata se apropie Gheonoaia.
In jurul ei aerul, vajaia, asa de iute mergea. Calul a zburat deasupra ei si Fat-Frumos i-a sagetat un picior, cand era gata sa o loveasca din nou, Gheonoaia a strigat:
- Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic! Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancan de fript, acum insa m-ai mancat tu pe mine, sa stii ca pana azi niciun muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele, cei cativa care s-au incumetat abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe.
S-au dus acasa la Gheonoaie, unde a fost ospatat asa cum se cuvine. Dar, pe cand se aflau la masa, Gheonoaia gemea de durere. Fat-Frumos a scos piciorul pe care il pastra in traista, i l-a pus la loc si indata s-a vindecat. De bucurie, Gheonoaia l-a rugat pe Fat-Frumos sa-si aleaga de sotie pe una din cele trei fete ale ei, frumoase ca niste zane. Atunci Fat-Frumos i-a spus:
- Sunt frumoase fetele tale si m-as insoti cu drag cu una dintre ele, dar eu am plecat sa caut Tinerete fara batranete si viata fara de moarte si nu ma pot opri din drum.
- Cu calul pe care il ai si cu vitejia ta, cred ca ai sa izbutesti, i-a spus Gheonoaia.
S-au odihnit trei zile, apoi au pornit din nou la drum. Merse Fat- Frumos, merse si iar merse, cale lunga si mai lunga, iar dupa ce a trecut de hotarele Gheonoaiei a dat de o campie frumoasa, care avea pe o parte iarba inflorita, iara pe partea cealalta parte iarba parjolita. Fat-Frumos si-a intrebat calul:
- De ce este iarba parjolita?
- Aici suntem pe mosia unei Scorpii, stapane, sora cu Gheonoaia, de rele ce sunt nu pot sa traiasca la un loc, vrajmasia lor e groaznica. Cand Scorpia este necajita rau, varsa foc si smoala, se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa si, venind s-o goneasca de pe taramul ei, a parjolit iarba pe unde a trecut, ea este mai rea decat Gheonoaia si are trei capete. Sa ne odihnim acum stapane, si maine dis-de- dimineata sa fim gata.
A doua zi se pregateau de plecare, cand au auzit un urlet si o vajaitura cum nu mai auzisera pana atunci!
- Fii gata stapane, ca se apropie Scorpia.
Scorpia cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se apropia ca vantul iute. Calul a zburat ca o sageata pana deasupra ei, iar Fat-Frumos o sageta si ii zbura un cap, cand era sa-i ma ia un cap, Scorpia s-a rugat sa o ierte, ca nu-i face nimic. Apoi l-a dus pe Fat-Frumos acasa si l-a asezat la masa, iar el i-a pus la loc capul si acesta s-a lipit imediat. Dupa trei zile de odihna au plecat mai departe.
Au trecut de hotarele Scorpiei si au mers, au mers tot inainte, pana ce au ajuns la un camp numai cu flori de primavara. Fiecare floare era atat de frumoasa si avea un miros atat de dulce, de te imbata. Aici au stat ei sa se odihneasca, iar calul i-a zis:
- Pana aici a fost cum a fost stapane, acum ne paste o primejdie mare, si daca vom scapa, vom ajunge la palatul unde locuieste Tinerete far batranete si viata fara de moarte. Palatul este inconjurat de o padure deasa si inalta, unde stau cele mai salbatice fiare din lume. Ziua si noaptea pazesc neadormite si cu ele nu ne putem bate. Sa trecem prin padure nu se poate, noi insa ne silim, daca vom putea, sa sarim pe deasupra.
S-au odihnit vreo doua zile, apoi s-au pregatit sa sara peste padure. Calul i-a spus:
- Stapane, strange chinga cat poti de mult si sa te tii bine si in scari si de coama mea. Picioarele sa le tii lipite de mine, ca sa nu ma impiedici in zborul meu.
Fat-Frumos s-a urcat pe cal si intr-o clipa au fost aproape de padure.
- Stapane, mai zise calul, acum este timpul cand se da mancare fiarelor padurii si sunt adunate toate in curte, sa trecem.
- Sa trecem, a raspuns Fat-Frumos.
De sus se vedea palatul atat de stralucitor incat la soare te puteai uita, dar la el ba. Au trecut pe deasupra padurii si, tocmai cand erau sa se lase jos la scara palatului, calul a atins cu piciorul varful unui copac si deodata toata padurea s-a pus in miscare, urlau dobitoacele, de ti se facea parul maciuca. S-au grabit sa ajunga jos si daca nu era doamna palatului afara, dand de mancare puilor ei(caci asa numea ea lighioanele din padure) ar fi patit-o rau.
S-a bucurat zana ca au venit, caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe acolo. Era o zana inalta subtirica, gingasa si minunat de frumoasa.
- Bine ati venit, Fat- Frumos! Ce cauti pe aici? l-a intrebat ea.
- Cautam, zise el, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
- Daca asta cautati, aici este.
Fat- Frumos a descalecat si a intrat in palat. Acolo a gasit inca doua femei, la fel de tinere, erau surorile cele mai mari ale zanei. De bucurie ca vedeau om pamantean, cele trei zane au gatit o cina in vase de aur. Calului i-au dat drumul sa pasca, iar lighioanelor, le-au spus ca cei doi puteau umbla oriunde prin padure.
Fat-Frumos a ramas sa locuiasca cu cele trei zane din palatal Tineretii fara batranete si viata fara de moarte. Incet, incet, s-au deprins unii cu alti si nu dupa multa vreme s-a casatorit cu fata cea mica. Stapanele palatului i-au dat voie sa mearga prin toate locurile pe unde va voi, numai in Valea Plangerii, pe care i-au si aratat-o, i-au zis sa nu mearga, caci nu va fi bine de el.
A petrecut acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca a ramas tot asa de tanar ca atunci cand venise. Se desfata in palatal aurit, traia in pace si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor, de dulceata si curatenia aerului. Iesea adesea la vanatoare. Intr-o zi s-a luat dupa un iepure, a trimis o sageata, a trimis doua, dar nu l-a nimerit. Suparat a alergat dupa el, a tras si a treia sageata, cu care l-a atins, dar in vartejul vanatorii, nefericitul nu a bagat de seama ca, alergand dupa iepure trecuse in valea Plangerii. A luat iepurele si se intorcea spre casa, cand deodata l-a apucat un dor mistuitor de tatal sau si de mama sa. Nu a indraznit sa spuna ceva zanelor, dare le l-au cunoscut dupa intristarea si neodihna ce vedeau la el.
- Nefericitule, ai trecut in Valea Plangerii! i-au zis ele.
- Am trecut, dragele mele, fara sa fi voit sa fac aceasta neghiobie. Acum ma topesc din picioare de dorul parintilor mei, insa nici pe voi nu ma indur sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi si n-am de ce sa ma plang. Ma voi duce sa-mi mai vad o data parintii si apoi ma voi intoarce si nu voi mai pleca niciodata.
- Nu ne parasi, iubitule, parintii nu-ti mai traiesc de sute de ani, si chiar tu ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce. Ramai cu noi, caci ne spune gandul ca vei pieri.
Toate rugammintile celor trei femei, precum si ale calului, n-au fost in stare sa-l opreasca si sa-i potoleasca dorul de parinti. In cele din urma calul i-a zis:
- Daca nu vrei sa ma asculti stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spun o vorba si, daca vei primi tocmeala mea, te duc inapoi.
- Primesc, zise el cu toata multumirea, spune !
- Cand vom ajunge la palatal tatalui tau, daca vei dori sa ramai chiar si numai un ceas, te las jos si eu ma intorc.
- Asa sa fie, zise el.
S-au pregatit de plecare, si-au luat ziua buna de la zane si au pornit. Au ajuns in locurile unde era mosia Scorpiei, au gasit orase mari, iar padurile se schimbasera in campii. Au intrebat pe unii si pe altii despre Scorpie si locuinta ei, dar oamenii i-au raspuns ca bunicii lor au auzit de la strabunii lor povestindu-se despre asemenea lucruri.
- Cum se poate una ca asta? le zicea Fat- Frumos. Mai alaltaieri am trecut pe aici si spunea tot ce stia.
Locuitorii radeau de el, ca de unul ce aiurea sau visa, treaz fiind, iar el, suparat, a plecat mai departe fara sa bage de seama ca barba si parul i-au albit.
Ajungand la mosia Gheonoaiei, intreba la fel ca la mosia Scorpiei si primi aceleasi raspunsuri. Nu se putea dumiri cum de in cateva zile s-au schimbat astfel lucrurile? Suparat, a plecat mai departe, cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele. In cele din urma a ajuns la imparatia tatalui sau. Aici alti oameni, alte orase, cele vechi erau schimbate de nu le mai recunostea. A ajuns si la palatul in care s-a nascut. Vrand se vada totul mai de aproape, a coborat de pe cal. Atunci calul i-a sarutat mana si i-a zis:
- Ramai sanatos, stapane, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si domnia-ta, incaleca indata si haidem!
- Du-te sanatos, ca eu nadajduiesc sa ma intorc curand.
Calul a plecat iute ca sageata.
Vazand zidurile daramate, cu buruieni crescute pe ele, a oftat si, cu lacrimi in ochi, incerca sa-si aduca aminte cat de luminat era odata acest palat si cum si-a petrecut copilaria in el, a ocolit de vreo doua-trei ori cercetand fiecare camera, fiecare coltisor care-i aducea aminte de cele petrecute de mult. A intrat in grajdul in care si-a gasit calul, apoi a coborat in pivnita, radicand cu greu chepengul, care se astupase cu daramaturile zidurilor cazute.
Cautand intr-o parte si-n alta, cu barba alba ajunsa pana la genunchi, ridicandu-si pleopele ochilor cu mainile si abia umbland, a gasit intr-un colt o lada stricata. Cand i-a ridicat capacul, un glas abia auzit i-a zis:
- Bine ai venit, Fat-Frumos, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.
Era Moartea, care i-a tras o palma, iar el cazu jos fara suflare si indata se prefacu in tarana.
RSS - Feed Entries