Periodic de opinie, informatie si divertisment. Editia de Spania si Portugalia. Fondat la Madrid in anul 2006.

Mi-aş pune pânza drept batistă

S-adun în treacăt lacrimi, vântul –

Din poveste aş fi artistă

Cântând în frunză tot pământul.

Purtată luntre aş fi pe val

În noaptea nopţilor un dans,

Sub clar de lună absidal

Privind la poartă în suspans.

Singură pierdută în lume

Marea de-ar vrea să m-adune,

În cupa valului ferecată,

Să nu mai ştiu dureri niciodată.

Înearcă-mi mare trupul gol,

Alină-mi visul de poveste

Şi lasă azi doar un simbol,

Iar valul singur mă loveste.

În barca vieţii un desfăt

Cu tine mare la un sfat,

Din rătaciri mi-ai dat fiori

Şi-am stat pe val ca doi actori.

Cutremurul din 1977 (Cutremurul din '77) a fost un puternic cutremur care s-a produs la ora 21:22 în data de 04 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine de 7,3 grade pe Scara Richter și a făcut în timp de circa 55 de secunde, 1.578 de victime, din care 1.424 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.

Suflet taciturn ce-şi caută azi muza

am rămas în aşteptarea singurătăţii,
dar fiorul versului îmi  e călăuza
spre dorinţele puse-n poarta cetăţii.

Caut mereu zeiţa cu părul de soare,
nu am veşmântul aripii şi-i aduc în dar
un bec s-o lumineze şi o lumânare
prinse prin negura timpului în calendar.

Am pus lângă fulgii cuvintelor rostite
crinul care deschide lumina nopţii,
strângând boabe de rouă cu flori împletite
pe gândul ce deschide pleoapa dimineţii.

Pe zeiţa cu părul de soare poţi s-o vezi, 
pe scările spre cer îmi trimite şoapte
şi îmi spune că plâng noaptea cu lacrimi de zi,
iar ziua plâng zadarnic cu lacrimi de noapte.

Plângi în tăcere o dulce mamă,

Lacrimi scurgi în colţ vechi de năframă,

Iar pe faţa brăzdată de vreme

Pui doruri din dorurile mele.

La tâmple astăzi neaua s-a lăsat

Bocet surd, nimeni nu ţi-a mângâiat,

Eşti singură plângând iertătoare

Păcate prinse de neagra boare.

Din lume vrei s-alungi durerea

La lumânare îti spui vrerea

Înalţi o ruga la Cel Sfânt

,,Să deie bine pe pământ”.

Legănată-n durere stai de strajă

Precum o nucă prinsă în coajă,

Cu palmele tale strângi în jur

Copiii să-i ai pururi împrejur.

La piept primeşte-mă îndată

Să fiu copil ca altădată,

Fiindcă azi cer mângâierea

Ruptă din inimi e vrerea.

Ceaţa învăluie cu valul de plumb peisajul,

Săgeţi piezişe cad arătând florilor curajul.

Răceala plumburie-şi aşterne haina de toamnă,

Dârdâie iarba prinsă-n umezeala macabră.

Noaptea se lasă şi trage cortina, noul aspect -

Singură de strajă, străvezie e luna suspect,

Şiruri prelungi de păsari bat din greu amarul zburând

Aripi obosite duc povara vieţii sângerând.

Rănite inimi păzesc noul peisaj tomnatic,

Ţipă strident un cocor însângerat nebunatic.

Sânge şi plumb aduce azi toamna purtând în aripi –

Pasari singuratice au parasit placerea firii.

Rătăcesc prinsă-n culoarea întunecată visând,

Rănile inimii aşez în cupe de flori curând,

Cu buzele sufletului gust frumusetea castă

Şi mă înalţ taciturn precum o pasăre măiastră.